Noul Cod al insolvenței, care va intra în vigoare de la 25 octombrie și se va aplica inclusiv procedurilor aflate în curs, potrivit lui Arin Stănescu, președintele Uniunii Naționale
context în care costurile forței de muncă au crescut, iar instrumentele bazate pe inteligență artificială redefinesc productivitatea echipelor de dezvoltare, susține Dragoș Metea, COO
este tot mai redusă în Capitală, în contextul în care piața de office este amorțită când vine vorba de proiecte noi, a explicat Constantin Căpraru, managing partner al companiei de con
Tocmai de aceea am învățat să anticipăm și să planificăm în pași mici“, spune Bogdan Gubandru, COO al Redport, dezvoltatorul care deține 60.000 mp în zona de nord-vest a Capitalei
Clasamentul companiilor din industria siderurgică era condus la finele anului trecut de ArcelorMittal Galați, urmată de Tenaris Silcotub Zalău și COS Târgoviște.
În ultimul an, instituții financiare precum BCR, BRD sau Banca Transilvania au restructurat împreună aproape 900 de persoane, cam tot atâtea câte dădea afară o singură bancă în momentele
CGM Software RO, centrul de dezvoltare software din Iași al grupului german CompuGroup Medical, specializat în soluții IT pentru sănătate, a încheiat 2025 cu afaceri de 75,6 mil. lei