Lucrările au fost executate de S.C. Autotehnorom S.R.L. (lider de asociere), împreună cu S.C. Blue Company S.R.L., S.C. Opr Asfalt S.R.L., Obras Publicas Y Regadios S.A. și S.C.
Aurelia Leoveanu CFO, Grupul Renault România, a spus, în cadrul evenimentului CFO Summit, că Dacia a vândut exclusiv online 2.500 de mașini în 2020 pe piața locală.
din cele mai bine vândute cinci modele compacte pe piața locală în 2014 au reprezentat modele sedan – luând în calcul inclusiv Skoda Octavia și Rapid, dar și liderul segmentului, Dacia
miercuri seară, pe 15 noiembrie, cu Jean Drugescu, antreprenor român de peste două decenii, proprietarul companiei MEN Industry Group, furnizor Tier 1 (în prima ligă) pentru Dacia
Pe de altă parte, Constantin Stroe, vicepreședintele Automobile Dacia, declara săptămâna trecută că reducerea considerabilă a timbrului de mediu pentru mașinile vechi va transforma
asamblat în România pe piața europeană a fost în primul semestru al anului Sandero, cu 77.400 de unități, în creștere cu 37%, locul secund fiind ocupat tot de un produs de la Pitești, Dacia
Autoritățile fiscale italiene susțin că Fiat Chrysler Automobiles a subestimat valoarea operațiunilor sale americane cu 5,1 miliarde de euro (5,6 mld $) în urma achiziției în faze realizate
Brătianu nr.1, Timișoara, licitație deschisă cu strigare pentru vânzarea cu plată integrală a apartamentului Lot 2B, în S.T. de 196,7 mp. și S.U. de 189,2 mp., spațiu situat la parterul