Bîlteanu (fost președinte și director general) și lui Najib El Lakis (fost administrator), aflați în arest preventiv într-un dosar de delapidare și manipulare a pieței de capital, li s-au
Patru noi companii s-au alăturat celor 27 de consultanți autorizați de bursa de la București pentru a aduce companii pe sistemul alternativ de tranzacționare AeRO operat de BVB.
În ultimele 30 de zile, locuințele din blocurile finalizate înainte de Revoluție au consemnat un avans de 0,4%, de la 1.052 la 1.056 de euro pe metru pătrat, iar cele noi s-au scumpit
Reprezentantul Holcim spune că, deși la nivelul primelor trei luni din 2015 s-a observat o creștere față de perioada similară a anului precedent, este încă devreme pentru concluzii
Un alt scandal amplifică tensiunile politice din Ungaria. Comisia Europeană a suspendat plata unor fonduri de dezvoltare de 2,3 miliarde de euro după ce o anchetă proprie a descope...
MedLife, cel mai mare operator de servicii medicale de pe piața locală, începe să targeteze pacienții străini odată cu deschiderea DentaLife, prima clinică dentară din portofoliu,...
O tendință care s-a remarcat în ultimii ani de revenire a economiei și a cererii de candidați de pe piața muncii a fost aceea că, din totalul angajaților care părăsesc o companie privată
de stat Centenar, listate pe piața de capital de la București în data de 5 august, au ajuns la o cotație de 101,74 lei, echivalentul unei creșteri de 0,73% în ultima lună, după ce s-au
Acest lucru s-a văzut imediat în prețul spot al energiei care a ajuns la un nivel greu de imaginat în urmă cu câțiva ani, 1 MWh de electricitate putând fi cumpărat cu doar 1 leu