Gala ZF 2020, ce va avea loc în acest an pe data de 19 noiembrie, va aduce în prim-plan nu doar cele mai valoroase companii din economia locală, ci și o serie de expați români ce dețin
Alexandru Medelean (Wise Way Advisors) și Florin Cerna (BrinkThink Management ) au asistat în calitate de M&A lead advisors acționarii grupului Smart Diesel, cea mai mare companie antreprenorială
Alexandru Ilisie, director de investiții al administratorului OTP Asset Management, spune că pe 23 martie 2020, ședința în care piețele bursiere s-au prăbușit pe fondul știrilor legate
Dragoș Roșca, CEO al Delta Asset Management și președinte al Romanian Business Leaders (RBL), consideră că Bursa de la București nu a valorizat suficient companiile listate întrucât
al Raiffeisen Bank, coorodnator al diviziei retail din 2011, se va retrage de la conducerea băncii, potrivit unui raport al Raiffesein publicat la Bursa de Valori, acolo unde banca are
Compania locală Brand Management, activă de peste 20 de ani pe segmentul de publicitate indoor, a lansat o platformă digitală prin care și-a propus să schimbe modul în care brandurile
Fondul de investiții SARMIS Capital, înființat în 2019, intră în acționariatul grupului AEK-Deziclean, care oferă servicii de facility management, inclusiv curățenie, mentenanță, amenajare
Dezvoltatorul imobiliar Forty Management derulează în perioada următoare un plasament privat de obligațiuni corporative garantate în valoare de 15 mil. lei, cu posibilitatea
Compania de tehnologie 2Performant își extinde echipa de management prin numirea Anei Opriță în funcția de Deputy CEO, cooptarea Mihaelei Bourceanu în poziția de Chief Operations Officer