Datele oficiale reprezintă cea mai cuprinzătoare măsură a prețurilor locuințelor din Marea Britanie, deoarece includ achizițiile în numerar, bazându-se pe tranzacțiile finalizate în
Raportul a fost însă redactat înainte de publicarea ordonanței 114, care a schimbat radical datele problemei, aceasta periclitând, în opinia eonomiștilor, șansele României de a
“Rețelele noastre au susținut o creștere de trafic de până la 30%, pentru datele fixe, la ore de vârf, și o creștere normală a traficului de date mobile de 11%, în martie, comparativ
Economia României a avut o creștere de 8,8% în T3 2017 față de T3 2016, iar la 9 luni din 2017 creșterea economică a fost de 7%, cu mult peste și cele mai optimiste așteptări. De f...
Economia chineză a crescut cu 6,2% în trimestrul II, raportat la aceeași perioadă din anul trecut, după un avans de 6,4% în trimestrul anterior, arată datele oficiale.
Persoanelor pentru toți clienții români rezidenți – persoane fizice, precum și pentru reprezentanții legali ai persoanelor juridice și actualizează automat în sistemele sale datele
200-300 mil. euro pe an de pe la companiile care se promovează în fața audienței din România, a raportat pentru anul 2022 prin firma pe care o deține în România, Google Bucharest SRL
Indicele prețurilor de consum din iulie a depășit semnificativ așteptările, ajungând la 7,8% an/an față de 6,5% an/an estimat conform consensului Bloomberg, în accelerare față de 5...