Însă acolo unde se va dovedi că se poate lucra și așa fără un impact negativ în business, cel mai probabil, vom vedea pe termen lung că vor apărea mai multe joburi remote în piață și
Datele energy-charts.info arată că în perioada 2015-2025, România a pierdut 24% din capacitatea sa de producție de energie, un record negativ la nivel european.
În prezent, 90% din inovarea și patentele care se produc la nivel internațional cu impact pe securitate sunt produse în sectorul privat, iar multe invenții nu mai sunt făcute numai
În acest sens, primăria a semnat luna trecută contracte pentru lucrările de reabilitare cu companiile Terra Building, Construcții SA, Sinecon și Geiger Transilvania.
, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât și contractelor încheiate după această dată.“
Dacă, prin decizia
materiale de construcții Teraplast (TRP) a încheiat 2014 cu afaceri și profit în creștere în ciuda contextului nefavorabil din sectorul lucrărilor de infrastructură, care s-a contractat