Producătorii agricoli din România ar urma să strângă la vară o producție totală de grâu de 6,1 milioane de tone, în creștere cu 22% față de sezonul precedent, arată estimările din martie
Grupul elen OTE are în plan să lanseze o emsiune de bonduri cu o valoare minimă de 300 de milioane de euro cu maturitate în 2019, operațiune care ar pune capăt unei lungi perioade de
nemți, cât și greci, în urma unui vechi scandal de corupție în care sunt implicate colosul industrial german Siemens și compania elenă de telecomunicații Hellenic Telecommunications (OTE
Kinga Daradics, cel mai tânăr CEO din industria petrolieră, predă frâiele MOL România Cameliei Ene, 40 de ani, executivul care s-a ocupat până acum de rețeaua de peste 200 de benzinării
Tinerii care s-au implicat în timpul școlii în diverse ONG-uri și activități extracurriculare au șanse mai mari de a fi găsi un job, angajatorii apreciind experiența dobândită în cadrul
distribuitorului de medicamente ADM Farm, intrat în insolvență anul trecut, spune că după audieri la structurile de investigație a fraudelor economice și la Parchet a fost reținut pentru 24 de ore
Fondul de investiții american Lone Star a cumpărat mai multe credite imobiliare corporate performante acordate pe piața locală de nemții de la Commerzbank, iar acum se află în pole
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a invitat pentru marți, la sediul Guvernului, pe mai mulți reprezentanți ai unor confederații sindicale și organizații neguvernamentale, cu propu...
Consiliul pentru Drepturile Omului - organism ONU de la Geneva - votează, vineri, rezoluția României privind democrația și drepturile omului, potrivit secretarului de stat Bogdan Aurescu
Guvernul a aprobat, marți, memorandumul privind colaborarea cu Guvernul Statelor Unite ale Americii (USTDA) în domeniul dezvoltării telemedicinei în zonele rurale și greu accesibile