♦ Potrivit Tradeville, profitul net al FP de la 30 septembrie 2018 era de 950 mil. lei ♦ Acționarul majoritar al FP este The Bank Of New York Mellon cu o participație de 28,7%, ca bancă
Brokerul TradeVille a încheiat vineri, în mod anticipat, plasamentul privat de obligațiuni corporative emise de iHunt Technology, în condițiile în care oferta a fost suprasubscrisă
listare a companiei energetice Grup EM s-a încheiat cu aproximativ 8% din acțiuni subscrise la prețul maxim al intervalului, de 40 de lei per titlu, potrivit datelor platformei TradeVille
Mihai Nichișoiu, analist piețe internaționale la casa de brokeraj Tradeville, afirmă că scăderile raportate azi de bursa de la Istanbul și de lira turcească, drept reacție la rezultatele
♦ ETF Tradeville, plus 2%, Certinvest BET Index, plus 0,8% ♦ Indicele BET-BK, benchmark pentru administratorii de fonduri, minus 11,6% în 2018 și primul an în scădere de când acest
Berkshire Hathaway, conglomerat controlat de investitorul Warren Buffett, și-a redus participația în Apple de la 944,3 milioane de acțiuni la 887,1 de milioane de acțiuni, potrivit Tradeville
Libra Internet Bank, o instituție de talie mică din piața locală specializată pe nișa profesiilor liberale, anunță că va desfășura prin intermediul Tradeville un plasament privat de
ETF-ul (exchange traded fund/fond tranzacționat la bursă) BET Patria-TradeVille număra pe 15 aprilie 2024 nu mai puțin de 19.450 de investitori, cu 5.059 sau 35% mai mult decât la
BT Capital Partners intermediated 34.7% of the value of bond transactions on the Bucharest Stock Exchange (BVB) in the first eight months of 2026, ahead of BCR, with 20.2%, and Tradeville