vopsele Sniezka a încheiat un acord de aproximativ 108 milioane de zloți (25 milioane de euro) privind achiziția unei participații de 80% în cadrul companiei ungare din același sector
Power Summit, evenimentul dedicat pieței de energie, petrol și gaze organizat de Ziarul Financiar, ajunge anul acesta la cea de-a opta ediție, de-a lungul anilor liderii acestui sector
Investitorii de pe piața de capital critică modul în care ASF își exercită atribuțiile legate de dezvoltării acestui sector, apreciind că abordarea instituției este tot mai puțin inspirată
activ în sectorul reciclării și care are drept acționar majoritar fondul de investiții Abris Capital Partners, cumpără integral firma Eltex Recycling, un business activ în același sector
soft, a raportat pentru 2017 un profit net de 93,9 milioane lei, la afaceri de 306 milioane lei, rezultând o marjă de profit de peste 30%, una dintre cele mai ridicate din acest sector
ce în ce mai mult cu o lipsă a forței de muncă, presiuni pe salarii și probleme legate de plăți, situație reflectată de declinul indicelui privitor la optimismul companiilor din sector
Creditele noi acordate de bănci pentru firmele din domeniul serviciilor au fost în creștere în ultimii ani, plasând acest sector pe primul loc în topul finanțărilor noi acordate de