CME, compania mamă a ProTV S.A., liderul pieței românești de televiziune, a surclasat în primul trimestru al anului 2012 – perioada ianuarie-martie – principalul competitor Intact,
Piața serviciilor de property & facility management, care se referă la toate serviciile care țin de întreținerea și administrarea unor clădiri și proprietăți, este estimată la valoarea
Profilul consumatorului de spa este omul ocupat și stresat al secolului 21, spune Roxana Vișan, director al Orhideea Spa, unul dintre cele mai mari centre de wellness & spa din Capitală
Compania de consultanță în management, soluții tehnologice și servicii de externalizare a proceselor de afaceri Accenture a ajuns la 1.800 de angajați în România, în birourile din
OMV Petrom, BRD, Banca Transilvania, Electrica și SIF Banat-Crișana sunt cele mai mari cinci dețineri ale fondului de acțiuni BT Maxim, administrat de BT Asset Management, societate
Kerry l-a descris pe Putin într-un interviu acordat publicației The Wall Street Journal, iar intervenția sa vine la doar câteva ore după ce administrația președintelui Barack Obama
Coordonează activitatea a cinci avocați, iar alături de preocupările specifice oricărui manager privind dezvoltarea departamentului din punct de vedere profesional și financiar, re...
Sistemul public de pensii din SUA are un deficit de finanțare de 3.400 de miliarde de dolari, de trei ori mai mare decât cifrele oficiale, iar gaura se lărgește, scrie Financial Times
Mai mult de 40% din americanii care s-au împrumutat prin principalul program guvernamental de credite pentru studenți nu fac nicio plată sau au restanțe, suma totală datorată ridic...