T1/2020 cu scăderi pe linie, cele 28 de burse europene au început luna aprilie, cea în care se decid dividendele din profitul pe anul trecut, cu dinamici de la minus 2% și până la plus
Producătorul de țevi industriale Silcotub din Zalău, parte a grupului internațional Tenaris, controlat de familia italiană Rocca, a realizat în 2019 o cifră de afaceri de 2,394 mld...
acțiuni care intră în structura indicelui principal BET, adică acele acțiuni care alcătuiesc prima ligă bursieră de la București, doar două - Fondul Proprietatea și Purcari - sunt pe plus
Soldul creditului neguvernamental acordat de bănci a crescut în luna mai cu 0,7% (0,4% în termeni reali) față de luna aprilie, până la 224,78 miliarde lei, în condițiile în care cr...
O clădire din zona centrală costă în medie cu 3-4 euro/mp în plus față de una dintr-o zonă mai îndepărtată, însă acești 3 euro în plus permit companiei să recruteze mai ușor“, spune
Câștigul salarial mediu nominal net a scăzut cu doar 3 lei, ajungând la 2.363 de lei în luna mai 2017 față de luna precedentă, iar salariul mediu brut a fost de 3.288 lei, cu 0,1%...
ING România a raportat în primele nouă luni o creștere de 22% a veniturilor, la 1,05 miliarde lei, generată în principal de creșterea numărului de clienți și a volumelor de credite...
Indicele BET Total Return, care include și dividendele distribuite de cele mai tranzacționate companii listate la Bursa de Valori București, a crescut cu peste 40% în dolari americ...