E-P Rail, compania de transport feroviar de mărfuri controlată de Radu Gheorghiu, a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 492 de milioane de lei, în ușoară creștere față
În prezent există peste 10.000 de terminale de plată instalate în mijloace de transport în comun, ceea ce a determinat ca numărul tranzacțiilor Visa să depășească borna de 2
Fondurile de pensii Pilon II și Pilon III, la care contribuie peste 8 milioane de salariați cu o parte din venitul brut lunar, și-au majorat expunerea la Transport Trade Services (simbol
Lanțul de magazine Selgros, prezent pe piața din România din 2001, lucrează cu 14 companii de transport și doi operatori logistici pentru a alimenta zilnic cele peste 20 de magazine
Spre exemplu, regiunile din vestul și nord-vestul țării au atras mai multe investiții datorită unei infrastructuri de transport mai dezvoltate, a apropierii de granițe și de conexiunile
“Veniturile au fost influențate în principal de următorii factori: veniturile obținute din componenta volumetrică mai mici cu 106.379 mii lei din cauza: – tarifului de transport
Investitorii cu cele mai mari randamente în portofolii de la începutul acestui an sunt cei care au mizat pe acțiunile Transport Trade Services, Bursa de Valori București și Aquila Part
Un pachet de 2,75 milioane de acțiuni ale Transport Trade Services (TTS), echivalentul a 4,6% din compania care anul acesta a adus investitorilor un randament de 73%, a fost scos la