Twitter însă nu a fost afectată, iar noua strategie a cofondatorului și CEO Jack Dorsey, revenit la cârma rețelei sociale care cândva rivaliza direct cu Facebook, pare să fie apreciată
Românii sunt cei mai pesimiști europeni atunci când vine vorba de perspectivele economice ale propriei țări, așteptările cu privire la viitor continuând să scadă în trimestrul al doilea
Dezvoltatorul imobiliar israelian AFI Europe îl aduce la conducerea operațiunilor din România pe Doron Klein, cel care conduce în prezent activitatea din Cehia a aceleiași compan...
Agricultura românească s-a schimbat semnificativ într-un deceniu. În 2010, România avea o suprafață cultivată cu cereale de 5 milioane de hectare, similară cu cea de anul trecut (5...
Producătorul de încălțăminte Nine West Holdings a anunțat că a ieșit din faliment cu un nume nou și cu finanțarea potrivită pentru a deveni unul dintre cei mai mari producători din
Expresia „Frate, frate, dar brânza e pe bani“ nu este valabilă și în business, unde mai multe familii au demonstrat că afacerile se pot face mai bine cu parteneri pe care îi cunoști
Tinervis Group, compania care deține lanțul de simigerii LUCA, a redus prețul covrigilor XXL de la 2,5 lei la 1,9 lei, conform unui anunț al companiei. Practic, în până pe 22 iunie...