soluții integrate de distribuție, logistică și transport din FMCG (bunuri de consum cu mișcare rapidă), derulează o ofertă de vânzare accelerată (accelerated bookbuild - ABB) de până la
Transportatorul a reușit să își crească traficul la aproape 2,2 milioane de pasageri, față de 1,8 milioane de persoane anul trecut și a operat la un grad de ocupare în creștere, respectiv
aceeași lună a anului trecut, comparativ cu 15,39% în iunie, cel mai ridicat nivel din 2003, în condițiile în care economia țării se află sub presiune, iar lira turcească se situează la
, apreciind că întârzierea discutării și publicării în Monitorul Oficial a acestui document duce la aplicarea diferită a prevederilor de la un angajator la altul și creează incertitudini
Rezervele valutare la Banca Națională a României se situau la finele lunii august la 31,06 miliarde euro, în scădere cu 318 milioane euro față de 31 iulie 2018, după intrări de 837
În cea de-a șaptea ședință de politică monetară din 2018, care va avea loc astăzi, analiștii Băncii Transilvania estimează că banca centrală va menține dobânda-cheie la 2,5%, date fiind