fost director financiar al Holde Agri Invest (HAI), holding din agricultură listat, între ianuarie și august 2024 și din septembrie 2024 activează din aceeași poziție la Pet Factory SRL
măsuri de austeritate, revizuit.Printre cele mai controversate prevederi asupra cărora s-a revenit se numără și reducerea capitalului social minim necesar pentru deschiderea unui SRL
„Doar 71 de firme cu capital românesc se regăsesc între cei mai mari 500 de exportatori din lume“, sublinia într-o opinie antreprenorul Florin Sabou, fondatorul companiei Neotronik
Sistemul a permis eliminarea hârtiei în fluxurile inter-instituționale, mai ales după martie 2025 când UAT-urile (primăriile) au primit obligația legală de a transmite datele despre
Retailul de medicamente trece printr-o perioadă de consolidare, în care marile rețele continuă să câștige teren în detrimentul farmaciilor independente, care nu au în spate puterea
Agenția Națională de Administrare Fiscală a anunțat ieri că începe verificarea persoanelor fizice cu venituri mari care prezintă „risc fiscal ridicat“, în grupul-țintă vizat de inspectorii
După primele șase luni ale anului, marile piețe ale segmentului energetic, respectiv consumul de carburanți și cel de energie, dau semne de revigorare după anii de scădere.