OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie listată la Bursa de la București în termeni de capitalizare, circa 17,5 miliarde de lei, a avut luni adunarea generală a acționarilor în urma
OMV (simbol OMV AG), acționar majoritar al Petrom, înregistrează o prăbușire de 44% la bursa de la Viena, dinamică determinată de ieftinirea prețului țițeiului și de reducerea consumului
Joi, la ora 12.32, în sistemul Bursei de Valori de la București a fost înregistrată o tranzacție tip DEAL de 7,9 milioane de lei cu 25,4 milioane de acțiuni ale OMV Petrom (simbol bursier
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cea mai mare companie listată la București în termeni de capitalizare, s-a apreciat cu 10,8% în ultimele cinci ședințe de tranzacționare și a înregistrat
Cu excepția TeraPlast Bistrița (TRP), care deja și-a publicat rezultatele financiare pe T1/2020, și OMV Petrom (SNP), care le va anunța astăzi, din rândul marilor companii listate au
OMV Petrom, singurul producător de petrol și gaze din România, a înregistrat în al doilea trimestru al acestui an, un profit net atribuibil acționarilor de 592 mil. lei.
Compania petrolieră OMV Petrom, unul dintre cei mai mari angajatori din România, se află în discuții cu sindicatul reprezentativ cu privire la compensarea veniturilor după transferul
OMV Petrom a investit 1,5 milioane de euro la rafinăria Petrobrazi pentru a schimba sistemul de iluminat al celor zece rampe industriale unde este descărcat petrolul și materiile prime