Pensiunea Bio Valeputna, deținută de antreprenorii Mihaela și Florin Irimescu care administrează și producătorul de preparate din pește Valeputna, a avut anul trecut venituri în creștere
Dar, un mare minus este că exportăm materie primă bio, adică subvenție dublă, și importăm produse procesate bio, câteodată făcute cu materia noastră primă.
Alpine S.A., cea mai mare companie controlată în România de grupul austriac Alpine Bau, intrat recent în faliment, și-a cerut intrarea în insolvență la sfârșitul lunii iulie, însă procesul
, Dana Cojocaru, Nicolae Lupu, Corneliu Tănase și societatea comercială Atlassib au încheiat un acord cu fondul de private equity JCF III Europe Holdings, vehicul investițional al J.C
Can-Pack România, sucursala locală a grupului cu același nume, ajunge în acest an la o producție de un miliard de doze metalice de bere și suc, în creștere cu 25% față de anul trecut
Mai multe grafice și tabele din domeniul Retail&Agrobusiness Mai multe grafice și tabele agricultură Materialul a apărut în ediția din 16 august 2019 a Ziarului Financiar.
În 2018, israelienii au încercat să vândă banca de la București unui fond de la Londra, dar nu au trecut de BNR, așa că s-au reorientat către J.C. Flowers.
care lucrează 100 de hectare în județul Giurgiu și are o plantație de gutui și aluni care se întinde pe o suprafață de peste 12 hectare, a făcut pasul spre procesare și a realizat suc