„Părțile componente ale sistemelor automate sunt produse în țări din Europa, dar și în România, iar asamblarea locală se face la centrul logistic TOMRA, de lângă București, operațional
locală și unul dintre cei mai mari jucători din regiune, a prezentat în fața media la începutul acestei săptămâni, înainte de Black Friday, cum arată și cum funcționează centrul logistic
„Am început construcția unui centru logistic în apropierea fabricii, nu mai aveam capacitate de creștere în aceeași platformă, așa că am construit un depozit foarte aproape, cu o suprafață
Retailerul de fotolii de masaj Komoder demarează la începutul anului 2024 lucrările pentru un spațiu logistic multifuncțional lângă Cluj, o investiție care se ridică la circa 3,5-4
de ani, o antreprenoare din Ploiești, este de câțiva ani pasionată de flori, iar anul trecut și-a transformat această pasiune într-o mică afacere, înființând firma Petals Design SRL-D
Compania locală IT Sysco SRL, specializată în integrarea de soluții IT, a înregistrat anul trecut afaceri de 26,6 milioane de lei (5,9 milioane euro), în scădere ușoară față de 2015
Mechel Târgoviște (COS) are un nou președinte al Consiliului de Administrație, Oleg Shvedakov, după ce acesta a fost numit la conducerea Mechel East Europe Metallurgical Division SRL
Nuts din Alba Iulia, deținută de oamenii de afaceri Levente Hugo Bara și Alexandru Chiric, a cumpărat unul dintre cei mai mari procesatori de miez de nucă din România, Ava 3 Company SRL
Kiki & Iri, un distribuitor de materiale de construcții din Timișoara, a avut în 2020 cel mai bun an de la înființarea companiei, care este una dintre primele firme tip SRL-D (create