Raluca Tat, 32 de ani, o antreprenoare din Arad cu mai mulți ani de experiență în domeniul bancar, a pornit în luna martie a acestui an businessul BioSweets, cu activitate în produ...
El are o experiență internațională în logistică de peste 10 ani, iar de-a lungul carierei a avut o gamă largă de roluri axate pe logistică și distribuție.
România are în prezent doar 116 crame, respectiv companii care produc și își vând vinurile local, de două ori mai puține decât în Bulgaria și de peste zece ori mai puține decât în
Compania americană Uber s-ar putea confrunta cu o scădere a businessului în Londra după ce departamentul de reglementare în transport al primăriei a propus instituirea unui nou set
A pornit de la flori, despre care spune că le consideră cel mai frumos gest sau cadou pe care l-ar putea primi și au urmat dulciurile pentru care a dezvoltat o pasiune încă din copilărie