Noul Cod fiscal și, mai cu seamă, noul Cod de procedură fiscală ce au intrat în vigoare de la data de 1 ianuarie 2016, aduc modificări în ceea ce privește tranzacțiile cu persoanele
Banca Națională cotase ieri gramul de aur la 163 de lei, în creștere cu 0,7% față de ședința precedentă, ceea ce reprezintă a treia creștere de scădere și un preș maxim al ultimei săptămâni
Băncile sunt acum prea strict reglementate și speriate de riscuri pentru a face ceea ce ar trebui să facă: să “ungă” fluxurile de bani dintre țări, scrie James Mackintosh de la Wall
Construcții Hidrotehnice Iași (CHIA) va repartiza din profitul obținut în anul 2014 la fondul propriu de dezvoltare și la dividende, adică 1 leu brut pe acțiune, ceea ce echivalează
Populația de vârstă activă a lumii se împuținează mai rapid decât arată calculele tradiționale, ceea ce însemnă că mai puțini oameni îi sprijină pe cei care s-au pensionat, potrivit
Cel mai mare fond de pensii din Norvegia se teme întotdeauna de ceea ce poate fi mai rău, iar strategia de a paria pe cel mai sumbru scenariu pare să dea roade, scrie Bloomberg.
• BET are 12,5% în primele două luni din 2017 • Indicele energetic BET-NG are 14,5%, ceea ce a tras în sus și indicele bursier principal • Toate cele 10 componente ale BET sunt pe plus
precizat, miercuri, la solicitarea MEDIAFAX, că România va examina împreună cu partenerii bulgari "toate posibilitățile de ajungere la un compromis avantajos pentru ambele părți" în ceea
Ministerul Sănătății ar putea începe să achiziționeze de săptămâna viitoare aparatură medicală și medicamente scumpe în cadrul unor licitații naționale, ceea ce va reduce costurile
THR Marea Neagră, controlată de Transilvania Investments, scoate șase hoteluri la vânzare și încă șase spre închiriere, ceea ce înseamnă că după încheierea licitațiilor, compania nu