bursier PE), unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale din România, cu activitate şi în domeniul energiei regenerabile, a înregistrat un profit de 24,2 milioane de euro
Grupul italian UniCredit a raportat un profit net de 9,7 miliarde euro în 2024, în creștere cu 2%, în condițiile în care veniturile nete s-au majorat cu 4%, la 24,2 miliarde euro, determinate
Activele nete ale celor celor 95 de fonduri deschise locale au crescut în luna august cu 1% și de la începutul anului cu 25,6%, până la 25,6 mld. lei (5,2 mld. euro), potrivit celor
Grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize a anunțat pe final de 2023 că va prelua Profi în schimbul sumei de 1,3 mld. euro (enterprise value, adică inclusiv datorii).
Aproximativ 200 de francize se deschid anual în sectorul HoReCa din România, valoarea unei astfel de investitii variind între 30.000 de euro și peste 300.000 de euro, în funcție de
La finalul anului 2023, grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, care deține în România rețeaua Mega Image, a anunțat că preia retailerul Profi în schimbul sumei de 1,3 mld. euro (enterprise
Veniturile companiei de cablu RCS&RDS au crescut în al treilea trimestru, pe piața din România, cu 13,6% până la 156,3 mil. euro, în timp ce profitul operațional (EBITDA) ajustat a
Un român a cheltuit anul trecut lunar pe alimente și băuturi nonalcoolice 107 euro, mai mult decât un ceh, un polonez sau un ungur, deși are salariul de două ori mai mic.