Florea Grup din Alba, un business care derulează activități de construcții, turism, distribuție de carburanți și transport fondat în urmă cu 30 de ani de frații Marcel și David Florea
și reprezentantul celei de-a doua generații a familiei care a fondat businessul, cele mai multe afaceri locale se confruntă cu probleme la momentul trecerii de la o generație la alta
Standard & Poor’s (S&P), cea mai mare agenție de rating al riscului de credit din lume, a revizuit perspectiva de la „stabilă“ la „negativă“ și a menținut ratingul de țară al României
aproximativ 1,1 mld. euro (5,5 mld. lei), plus 25% într-un an și poziția 25, banca așteaptă chiar la finalul lunii februarie acordarea unui calificativ din partea unei agenții de rating
Condițiile financiare au continuat să se amelioreze sub impactul celor trei scăderi succesive ale ratei dobânzii de politică monetară din perioada martie-august, dar și pe fondul...
Traderii COFCO International (fosta Nidera), parte a grupului chinez cu același nume, ADM România Trading, parte a grupului ADM din SUA, și Ameropa Grains, deținut de grupul cu același
Marile bănci de investiții care-și au sediile europene în Londra merg mai departe cu planurile de creare de noi hub-uri de trading în alte părți ale regiunii în așteptarea Brexitului
Bursa de Valori București s-a apreciat cu 1,11% prin indicele principal BET în sesiunea de trading de marți 27 iunie, a treia zi din oferta publică inițială a Hidroelectrica (H2O),
mult prin intermediul unor astfel de aplicații, ajungând să își plaseze banii în instrumente și piețe populare la nivelul continentului, spune Rolandas Juteika, head of wealth & trading