Bursa de la București a încheiat seria celor cinci ședințe consecutive în care indicele principal BET a fost pe plus în contextul în care săptămâna a început pe minus, dinamică influențată
Bursa de Valori București creștea cu 0,9% prin indicele de referință BET în deschiderea ultimei ședințe de tranzacționare a săptămânii, cu dinamici pozitive pentru toți indicii, precum
Bursa de la București a înregistrat o scădere de 0,14% marți prin prisma indicelui principal BET, dinamică determinată în principal de scăderea acțiunilor Transgaz cu 1,9%, Hidroelectrica
societăți din structura BET înregistrează scăderi ale prețului acțiunilor, iar indicele de referință a urcat cu 44%, titlurile companiei de stat Transgaz (TGN) s-au remarcat printr-o dinamică
la o lună la alta pentru aproape 4 milioane de români, printre soluțiile vehiculate și care ar putea calma prețurile sunt menționate concepte fine precum market makers, prețuri dinamice
Una dintre cele mai interesante și dinamice operațiuni pe care Bursa de Valori București le-a cunoscut în ultimii ani s-a încheiat miercuri, 30 iulie, la 12:00, după două săptămâni