Un program de executive MBA poate fi un instrument de creștere atât pentru executivi la nivel personal, cât și pentru compania pentru care lucrează ei, susține Richard Philips, decan
Anul trecut, producția și vânzarea fructelor le-au adus venituri de 30.000 de euro, dintre care 20.000 de euro profit, potrivit reprezentanților brandului Zmeură și Mure din Grădina
Ministerul Sănătății vrea să scoată la examenul de rezidențiat posturi pentru domeniile în care este cea mai mare nevoie -medicina de familie, epidemiologie, pediatrie, chirurgie cardiacă
Ambulatoriul, în contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, este foarte important pentru pacienți, pentru că face trecerea de la medicul de familie la spital, care se aglomerează
Agrodenidan, o afacere de familie din localitatea Cotiujeni din Republica Moldova, a intrat cu merele și cireșele pe care le produce în rețelele de supermarketuri din România și în
Un nou fond de private equity, Trinity Investments Management, își face loc pe piața investitorilor financiari din Europa Centrală și de Est, targetând exclusiv companii din industria
Medicii de familie cer CNAS modificarea de urgență a pachetelor de servicii medicale și a contractului-cadru pentru a avea posibilitatea legală de oferi consultații inclusiv online,