, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de lacuri, vopsele și alte materiale de construcții, a intrat în lumea antreprenoriatului în 1994, când a fost cooptat de familia sa
Avem în plan să continuăm extinderea de magazine și urmează magazinul cu numărul 60 la începutul anului 2020“, spune Ionuț Bobu, CEO al Marelbo, companie deținută de familia sa
Compania de construcții Diferit din Cluj-Napoca, deținută de Nicolae Petri, fost inginer al Regiei Autonome a Domeniului Public, și soția sa Daniela Denisa Petri, a raportat pentru
cu motorizări convenționale pe benzină și diesel până în 2022 și lansează în premieră la Salonul Auto de la Frankfurt cea mai puternică gamă de vehicule electrificate din istoria sa
Elefant Online SA, compania care administrează operațiunile elefant.ro, unul dintre cele mai mari magazine online locale, a decis în data de 17 septembrie să contracteze și un credit
Fostul președinte al Nissan Motor Carlos Ghosn a declarat recent că nu are nicio îndoială că acuzațiile formulate împotriva sa sunt rezultatul unui „complot și trădării“ de către executivii
Constructorul auto german Volkswagen a anunțat că va investi 800 milioane de dolari pentru a construi un nou autovehicul electric la uzina sa din Chattanooga, Tennessee, programând
Comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan, afirmă că va sprijini România în lupta sa împotriva pestei porcine africane, prin implementarea unor măsuri de supraveghere și detecție
OMV Petrom SA a raportat în 2017 cel mai mare profit net din economie, un rezultat de 2,4 mld. lei, de două ori și jumătate mai mare față de profitul net din 2016, producătorul de petrol