Linu și Adina Ovedenie, doi consultanți cu mulți ani de experiență în accesarea de fonduri europene, s-au gândit să dezvolte un proiect antreprenorial propriu și au creat un dosar medical
Gigantul elvețian din comerțul cu cereale Ameropa Grains a cumpărat în iunie anul trecut un siloz și infrastrutura aferentă din județul Brăila de la compania locală Comcereal Assets SRL
Compania Orbico (fostă Egea Orbico SRL) este distribuitor pentru 17 companii internaționale, printre care giganți precum P & G (bunuri de larg consum), Tchibo (cafea), Mattel (jucării
Spitalele județene, cele mai mari unități din județ, unități medicale cu peste 1.000 de paturi și în care lucrează în medie 1.500 de cadre medicale, personal auxiliar, sunt fără apărare
Compania B Braun, subsidiara gigantului german în România, specializată în furnizarea de produse și servicii medicale, va începe lucrările de construcție a fabricii de soluții perfuzabile
Din investiția totală de circa 3 milioane de euro, între 800.000 și 1 milion de euro reprezintă, în prima etapă, cheltuieli pentru aparatură și echipamente medicale.
Automedicația se întâlnește peste tot în lume, nu este ceva specific României, fiind permisă și reglementată pentru medicamentele fără prescripție medicală (OTC-uri) de către autoritățile
Start-up-urile locale Meetgeek.ai, MOCAPP, RepsMate și MediNav, care au urmat programul de accelerare dedicat business-urilor de inteligență artificială AdvancingAI, au primit în total