Ferma Wagner, un business integrat, având cultură mare, producție de lapte și procesare, a accesat fonduri europene pentru modernizarea fermei și a creșterii eficienței fabricii de
post-decembrist în România nu au fost suficienți pentru conturarea unor generații de oameni de afaceri, astfel că majoritarea antreprenorilor au plecat de la zero, fără un sprijin financiar în spate
Investitorii au început să-i numească „Cei Șapte Dezamăgitori”, notează Yahoo Finance, după ce acțiunile celor mai mari companii tehnologice americane s-au îndepărtat de maximele recente
De la partea de administrare a participațiilor pe care statul le mai avea în foste filiale ale Electrica, SAPE se concentrează acum pe zona de producție de energie și are deja câteva
Datele Institutului Național de Statistică publicate marți, despre evoluția economiei românești în T3/2021 pe componente, arată că agricultura a avut o contribuție decisivă la...
Zece tranzacții noi au fost parafate în acest an în România de șapte fonduri de investiții care s-au aflat la cumpărare și care au găsit pe plan local ținte interesante de achiziții
România a înregistrat în perioada ianuarie-iulie 2021 un deficit comercial de 12,8 miliarde euro, cu 2,85 miliarde euro mai mare față în perioada similară din 2020, arată datele pu...