Chimcomplex Borzești (CHOB), companie controlată de Ștefan Vuza, cu 6 miliarde de lei capitalizare, a anunțat luni dimineață pe bursă că este nevoita sa intre într-un program de restructurare
care are un model de funcționare prin care inginerii recrutați au contract de muncă dar și “multă libertate profesională” fiind practic “aproape proprii lor angajați” a făcut prima sa
Cel putin o perioada, in opinia mea, ar fi bine sa uitam de economia de piata. Ce capitalism, ce reglare libera de preturi pe baza de cerere si oferta?
Allview (Visual Fan SA), companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW, convoacă acționarii pe 27 aprilie pentru distribuirea a 60% din rezultatul net din anul trecut
Mihai Găvan, HCM Global Sales Director în cadrul TotalSoft, afirmă că în compania sa sunt peste 100 de joburi disponibile astăzi, un indicator că lucrurile merg într-o direcție bună
Anca Bancu, HR Director în cadrul Vodafone România afirmă că organizația sa continuă recrutarea în partea de tehnologie. ”Continuăm recrutarea în partea de tehnologie, am tot spus
Ana Robu, Talent Aquisition Manager în cadrul companiei de securitate cibernetică CrowdStrike, afirmă că organizația sa a ajuns la 160 de angajați în România, angajați care lucrează
Renault suspendă pe termen nelimitat unele dintre operațiunile sale din Rusia și se pregătește să renunțe la investiția sa în producătorul Lada AvtoVaz, într-o schimbare semnificativă