Emil Popescu, directorul general al producătorului de vin spumant Zarea, estimează că luna decembrie va aduce o scădere a pieței de vin spumant, în linie cu ceea ce s-a întâmplat în
Cel mai mare număr de turiști care ajung în stațiunile turistice, mai ales cele de pe litoralul românesc, este înregistrat în lunile iulie – august, ceea ce poate reprezenta un impediment
Vara acestui an a adus un număr mai mare de curse aeriene, ceea ce arată că industria aviatică se apropie de o revenire la nivelul din 2019, cel mai bun an pentru piața aviatică.
Deficitul comercial al României în ceea ce privește produsele alimentare (exclusiv cereale, semințe și animale vii) ajunge anual la aproape 6 mld. euro, iar an de an decalajul dintre
Aeroportul Henri Coandă (Otopeni), cel mai mare din țară, va avea de săptămâna viitoare un nou terminal de plecări, în urma unei investiții de 52 de milioane de euro, ceea ce va descongestiona
Un manager străin vine să spună ceea ce ar fi trebuit să spună ministrul economiei: România beneficiază prea puțin de boom-ul energiei verzi pentru că cele mai multe echipamente nu
Românii nu mai sunt la fel de conservatori în ceea ce privește consumul de produse alimentare, indicii în acest sens fiind schimbarea gusturilor când vine vorba de cumpărarea unui sendviș
În ceea ce privește posibilitatea unui fost angajat al unei mari corporații de a se reintegra în lumea de afaceri din România depinde foarte mult de zona în care vrea să activeze în
Agricultura se confruntă cu cea mai mare criză de până acum, iar proprietarii și managerii de ferme cred că 2024 va fi pentru acest sector ceea ce a fost pentru imobiliare criza din
Barbu Dan Gabriel, cofondator al Hedone Cafe, spune că pandemia a afectat businessul pe care îl conduce atât pe partea de încasări din zona HoReCa, cât și în ceea ce privește vânzările