Paul Schintee și-a început businessul cu obiecte de iluminat în 2010, iar de atunci a trecut prin mai multe transformări până a ajuns la ceea ce face în prezent: soluții de iluminat
Românii sunt printre cei mai optimiști europeni în ceea ce privește perspectivele de creștere a consumului, dar și situația finanțelor personale, conform indicelui consumer confidence
În referatul cu propunerea de arestare preventivă întocmit pe numele lui Neculai Onțanu, procurorii DNA susțin că acesta a ignorat opiniile departamentului juridic în ceea ce privește
Creditul guvernamental, adică finanțările acordate de bănci statului, cumula la finele lunii august aproape 85 miliarde de lei (echivalentul a 19,7 mld. euro), ceea ce reprezenta o
Sănătății i-au fost rezervate în 2016 31,1 miliarde de lei (7 miliarde de euro) echivalent a 4% din PIB, cu trei miliarde de lei peste ceea ce are anul acesta, susține Ministerul de
Fondul deschis de investiții Carpatica Stock a vândut vineri pe bursă 1 milion de acțiuni ale Băncii Comerciala Carpatica (BCC), la prețul de 0,1040 lei pe acțiune, ceea ce înseamnă
România se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce pivește speranța de viață a cetățenilor, un român trăind în medie 75 de ani, arată datele Institutului Național de
România se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce pivește speranța de viață a cetățenilor, un român trăind în medie 75 de ani, arată datele Institutului Național de
Viorel Sorin Ciutureanu, 43 de ani, directorul general al operatorului portuar Oil Terminal Constanța, a avut venituri de 155.200 de lei în 2015, ceea ce echivalează cu un venit lunar
BCR, cea mai mare bancă locală, spune că fără investiții solide în infrastructură investitorii străini vor prefera Polonia sau Ungaria, ceea ce va face ca potențialul de dezvoltare