Românca Luciana Lixandru, care lucrează din anul 2012 la Londra pentru fondul de investiții Accel, a fost promovată partener la divizia din Marea Britanie, poziție din care se va
Casa de avocatură Voicu&Filipescu anunță o reorganizare internă după plecarea unui partener, Georgiana Bădescu, care era specializată în dreptul concurenței și fuziuni și achiziții,
El a fost unul dintre fondatorul companiei de instrumente financiare Barra, astăzi parte din compania de indici MSCI.
„România este o piață importantă pentru grupul NN.
Ministerul Public român a fost desemnat, alături de alte 59 de instituții ale UE, de către Comisia Europeană, partener-cadru în prevenirea și combaterea criminalității, terorismului
Grupul Dentotal, unul dintre cei mai mari distribuitori de produse stomatologice din România, susținut de investitorul private equity Abris Capital Partners din Europa Centrală
Națiunilor Unite Pentru Copii – UNIC EF, precum și altor organizații internaționale care își desfășoară activitatea potrivit prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte
China a rămas în 2023 primul partener comercial al Germaniei, însă distanța față de SUA este foarte mică, datele reflectând noua strategie germană de distanțare de Beijing, relatează
Bulgaria este principalul partener al Ungariei când vine vorba despre energie și diversificarea surselor de energie, a declarat recent secretarul de stat pentru reprezentarea internațională
Compania bulgară de brokeraj Adamant Capital Partners vrea să-și ofere serviciile pe piața croată, fără a înființa o filială acolo, a anunțat Comisia de supervizare a sectorului financiar