Rail Cargo Hungaria a comandat două motoare hibride și două locomotive hibride de la cel mai mare producător de material rulant din lume, compania chineză CRRC, relatează Daily New...
Guvernul ungar are drept obiectiv să facă din industria locală a apărării un lider regional până în 2030, a anunțat ministrul ungar al tehnologiei și industriei Laszlo Palkovics
Apetitul pentru fuziuni și achiziții continuă să fie crescut în rândul investitorilor străini, pe fondul performanțelor în creștere a consumului și a puterii de cumpărare din România
Rubla rusească s-a apropiat de cele mai scăzute niveluri din 2016 la începutul ședinței de tranzacționare de ieri sub presiunea noilor sancțiuni americane impuse Moscovei, în timp...
Evaluarea acesteia vine într-o perioadă în care investitorii devin mai precauți față de această categorie de active și de-a dreptul pesimiști în ceea ce privește piețe ca Argentina
Înscrierile pentru ediția din 2012 a New York Festivals International Advertising Awards (NYF) sunt deschise până pe 27 ianuarie, organizatorii așteptând ca numărul participanților să fie
Cine sunt acestea? Depinde pe cine întrebi. Propaganda chineză sau din alte țări din Asia scrie că fermierii americani au devenit victime directe ale războiului comercial.
Dacă suntem bine poziționați aici pe servicii medicale, atunci avem o sanșă reală să mai reducem din deficitul comercial, să pregătim mai bine resursa umană și se ne orientăm strategic
Aproape jumătate din suprafața pădurilor de acum 100 de ani se afla în proprietare particulară (49%), restul fiind împărțită între instituții publice, comune și stat.