creării, dezvoltării și promovării brandurilor sectoriale, sub-sectoriale și de produs, programul de înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice și de afaceri și programul START
Proiectul i-a fost aprobat, iar din luna iunie a anului 2011 Funny Furniture SRL-D, micul atelier de mobilă la comandă al tinerei, a început activitatea cu trei an…
Volumul deținerilor de obligațiuni de stat în lei și euro ale străinilor a revenit în aprilie peste pragul de 5 mld. euro, iar ponderea nerezidenților în portofoliul intern de datorie
Investitorii nerezidenți aveau la sfârșitul lunii aprilie un portofoliu de titluri de stat în lei și euro emise de Ministerul Finanțelor pe piața internă în sumă totală de 5 miliarde
WikiZF: Profilul companiei Allianz-Țiriac
Asigurătorul a obținut un randament anual maxim de 3,25% pe an pentru titlurile de stat denominate în monedă străină, în timp ce pentru
Titlurile de stat în lei au fost instrumentele financiare care au adus cel mai mare randament companiilor de asigurări anul trecut, ajungând la un maxim de 8%, în timp ce depozitele
Secretarul de stat în Departamentul pentru Energie din Ministerul Economiei Karoly Borbely a fost numit marți în Consiliul de Administrație (CA) al Rompetrol Rafinare (RRC).
Anca Panainte, 26 de ani, o educatoare din Iași, a pus în 2012 pe picioare cu ajutorul fondurilor nerambursabile de la stat o mică afacere de organizări evenimente pentru copii