Peste 10-15 ani, însă, în momentul în care cineva intră în sucursală, operatorului îi va apărea deja pe ecranul computerului poza, numele și CNP-ul persoanei respective.
extrem de personalizate, softul analizând o serie de parametri, precum cât timp petrece utilizatorul pentru a se uita la un produs, cât stă cu mouse-ul în dreptul prețului sau pe poza
Alternativa ar putea fi pompa de oxigen pentru ofertă. În loc să fie umflate prețurile, să fie stimulată oferta. Condiția: producătorii… să producă mai mult și mai bine.
De altfel, Papa Francisc, a primit din partea Guvernului României un ceas Augustin Matei, iar cureaua a fost concepută și realizată de mine“, susține Vasile Uglai.
ceilalți cu alegeri anticipate, dacă nu-i acceptă guvernul minoritar (de fapt, un pretext ca lucurile să nu se miște), alegeri care ar trimite PNL direct în Iad, fără să mai spere la un popas
Poate în poza oficială ar trebui să fie și alți doi români – Dan Lupu, de la fondul de investiții Earlybird, cel care i-a descoperit pe cei de la UiPath acum 8 ani și Luciana Lixandru
în al treilea trimestru din 2023, în scădere de la 4,5 mld. lei în aceeași perioadă a anului 2022 pe fondul ieftinirii barilului de petrol și implicit a prețurilor mai mici la pompa