Participanții la piața de capital din România tind să aibă orizonturi investiționale din ce în ce mai largi, diversificându-și portofoliile către instrumente pasive precum fondurile
KPMG a încheiat un parteneriat cu Aurachain, platformă low-code ce permite dezvoltarea de soluțiil digitale pentru automatizarea proceselor de business, precum și a aplicațiilor tip
Buzău (CONQ), ce are drept obiect de activitate fabricarea aparatelor de distribuție și control al electricității, au aprobat completarea obiectului de activitate cu activități precum
Funcționalitate: aplicația le permite utilizatorilor să descarce ultima versiune a catalogului IKEA, precum și alte publicații ale companiei suedeze precum „Bucătării METOD” sau „Soluții
Năstase a retras, luni, contestația în anulare în cazul condamnării din dosarul "Trofeul calității", avocații acestuia depunând la instanța supremă solicitarea formulată de fostul premier
Robert Fico, fostul premier al Slovaciei, lider al partidului de guvernământ Smer, a cerut ca aurul Slovaciei, depozitat la Banca Angliei, să fie repatriat, potrivit Intellinews.
Elena Lasconi ar putea ajunge președintele României, iar Ilie Bolojan, care a preluat conducerea Partidului Național Liberal, ar putea să preia funcția de premier al României.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat luni seară după desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier, afirmând că noua nominalizare „continuă să sfideze matematica