OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie listată la bursa de la București, a raportat că va plăti dividende de 0,015 lei pe acțiunea, ceea ce înseamnă că înmulțit cu numărul de acțiuni
acțiuni SNP, echivalentul unei dețineri de circa 18.500 de lei, potrivit datelor din rapoartele Petrom supuse votului acționarilor în ședința din aprilie.
Petrom ar putea raporta profit de 847 milioane de lei în T2
OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie locală, ar putea raporta pe trimestrul al doilea un profit net curat (fără elemente
Petrom, cea mai mare companie din România, a fost amendată de Garda de Mediu cu 100.000 de lei (circa 23.000 de euro) după ce 750 de litri de petrol s-au scurs în râul Cotmeana, din
Acțiunile Petrom au scăzut cu 3,6% în ultimele două zile, după ce compania a raportat în trimestrul al treilea un profit net cu 27% mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut
TeraPlast Bistrița (TRP), care publică astăzi, 25 aprilie, raportul financiar aferent primelor trei luni din 2023, urmează vineri, 28 aprilie, producătorul local de petrol și gaze OMV Petrom