Antreprenorii maramureșeni care dețin cel mai mare producător local de mobilă își fac firmă de IT
Marius Selescu și Iacob Vladimir sunt printre cei mai discreți oameni de afaceri de pe plan local și din industria mobilei.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Marius Selescu și Iacob Vladimir sunt printre cei mai discreți oameni de afaceri de pe plan local și din industria mobilei.
De altfel, Vrancea este unul dintre puținele județe din România unde cel mai mare exportator local este o companie românească, celelalte fiind multinaționale.
Consiliul local din orașul american Seattle urma să se pronunțe luni în privința unei noi reglementări care le-ar permite șoferilor care lucrează pentru servicii precum cele furnizate
Polonia face încă un pas către înființarea unui centru local al Agenției Spațiale Europene (ESA).
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat, recent, prelungirea sesiunii de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate - Rabla Local
Brandul a luat naștere în 2010 și a ajuns în prezent unul dintre cele mai vândute mărci de apă minerală de pe plan local, conform datelor ZF.
Mondelez România ( cu marca Jacobs) sau Nestlé (Nescafé), nu produc cafeaua local.
Florea Diaconu, omul de afaceri care controlează constructorul bucureștean Delta ACM 93, prospectează piețele din Azerbaidjan, Algeria și Libia, după ce în ultimii ani a reușit s...
După doi ani de zile, deși creștea organic destul de sănătos mi-am dat seama că era greu de monetizat.
Băncile care întârzie să ofere opțiuni de plată de ultimă generație vor pierde până la 89 de miliarde de dolari (4,6%) din încasările globale din plăți în următorii trei ani, având