Radu Gorduza Lupu, care a condus timp de șapte ani, din 2012, operațiunile clinicilor de imagistică medicală Affidea România, va prelua de la jumătatea lunii noiembrie 2019 conducerea
Aegon România, compania de asigurări de viață, parte a grupului financiar internațional Aegon, a înregistrat în primele șapte luni ale anului 2019 o creștere de 30% a utilizatorilor
Cei șapte administratori de pensii private Pilon II din România, care gestionează economisirile a circa 7,2 milioane de români, au încheiat anul 2017 cu un profit net cumulat de 163
Raiffeisen Bank a lansat creditul imobiliar „Casa ta verde“, cu o dobândă de 6,15% în primii șapte ani, cu scopul de a încuraja persoanele fizice să-și achiziționeze locuințe cu certificare
Indicele BET afișează în prezent o apreciere de 6,89% de la începutul acestui an, în timp ce dintre cei 13 constituenți ai principalului indice bursier local șapte sunt în teritoriul
Indicele BET afișează în prezent o apreciere de 6,89% de la începutul acestui an, în timp ce dintre cei 13 constituenți ai principalului indice bursier local șapte sunt în teritoriul
Grawe România, parte a asigurătorului austriac cu același nume, l-a numit în funcția de director de vânzări pe Dragoș Călin care în ultimii șapte ani a fost director de vânzări în cadrul
Cele șapte fonduri de pensii private Pilon II, la care contribuie obligatoriu 7,6 milioane de salariați români cu o parte din venitul brut lunar, aveau la 5 februarie 2021 active totale
Cele șapte fonduri de pensii private Pilon II, la care contribuie obligatoriu 7,6 milioane de salariați români, au încheiat luna noiembrie din 2020 cu active totale de 73,1 mld. lei
SIF Moldova (SIF2) avea o capitalizare bursieră de 275 de milioane de euro la începutul lunii noiembrie, în creștere cu 58% față de anul anterior, reușind astfel să urce șapte poziții