a fost găzduit de Lucian Despoiu, CEO și fondator al Kondiment, și i-a avut ca invitați pe Bogdan Teodorescu, profesor la SNSPA și consultant al USL, consultantul politic Zsolt Nagy
depinde nu doar de cash flow-ul de la finele anului, ci și de strategia de marketing și branding a produselor, gândită pe termen lung, companiile putând opta pentru serviciile unui consultant
Datele provizorii ale Institului Național de Statistică (INS) confirmă evoluția economiei românești din datele „semnal“ pentru primul trimestru din 2020.
Bugetul companiei de drumuri a fost de aproximativ 12 mld. lei în perioada 2014-2018, cu care s-au construit circa 180 de kilometri de autostradă, arată datele INS coroborate cu datele
Trebuie să fie SRL-D (SRL-Debutante), SRL sau societăți cooperative, să fie înființate după data intrării în vigoare a OUG 10/30.01.2017, să nu aibă datorii la bugetul general consolidat
Grupul austriac Strabag este prezent în România în sectorul construcțiilor prin mai multe companii, printre care Strabag SRL, Strabag AG, Drumco Timișoara sau ARL Cluj.