Data de 31 august 2020 este primul termen în ceea ce privește raportarea în Uniunea Europeană (UE) în conformitate cu DAC6 - directiva europeană care impune contribuabililor sau
BNR atrage atenția că majorarea punctului de pensie cu 40% ar duce la creșterea deficitului bugetar peste 11% în 2021, ceea ce ar avea ca efect agravarea stării bugetului public, a
Majorarea pensiilor cu 40% presupune un efort bugetar de 60 de miliarde de lei în 2021 – bani pe care bugetul nu-i are - , ceea ce va împinge deficitul bugetar la 11-12% din PIB, anul
Modelele de afaceri din așa-numita economie „gig“, în care nu mai există angajați în forma tradițională, ci colaboratori sau contractori, au condus și la o schimbare în ceea ce privește
Statul a cheltuit în primele patru luni din 2019 aproape 33 de miliarde de lei cu salariile angajaților săi, ceea ce înseamnă o treime din veniturile realizate între ianuarie și aprilie
România este la coada clasamentului european în ceea ce privește ponderea absolvenților de studii superioare în rândul populației tinere cu vârste între 25 și 34 de ani, arată datele
Producătorul de materiale de construcții TeraPlast Bistrița, listat la bursă sub simbolul TRP, are în plan anul acesta consolidarea a tot ceea ce a achiziționat anul trecut, dar se
Corecțiile ex-dividend la companii mari precum Hidroelectrica, Petrom, BRD și Nuclearelectrica au fost mai mici decât valoarea dividendelor acordate, ceea ce semnalează consolidarea
Piața de soluții de salarizare și de management al capitalului uman din România se digitalizează într-un ritm rapid, ceea ce creează pentru Romanian Software - liderul acestei industrii
Criza politică devine un cadou pentru bănci în contextul în care a adus și creșterea dobânzilor interbancare ROBOR, ceea ce va influența creșterea profiturilor băncilor, având în vedere