„Parte din aceste investiții vor viza achiziționarea de standuri de mecanică, hidraulică, ministrung și minifreză convenționale, bazine de emulsie și instalație de exhaustare, în
Este cazul firmei Romstrade, controlată de Nelu Iordache, care a prezentat aceeași instalație de preparat mixturi asfaltice în două oferte, cu care a și câștigat de altfel contracte
„Povestea noastră a început în 2012, atunci când împreună cu tata, am cumpărat o instalație de procesare din Germania, curios fiind de cum putem valorifica fructele din livada noastră
“Au o țeavă, propriu-zis pe unde iese CO2-ul, în cazul în care au o instalație de separare a gazului. Noi venim și instalăm aceste reactoare chiar on-site.
♦ Prosumatorul care și-a pus o baterie pentru stocare a energiei, apoi își încarcă mașina electrică și și-a montat o pompă de căldură pentru încălzire, alături de o instalație de climatizare
Grupul are o instalație de biogaz de 1 MW, alimentată în proporție de circa 70% cu dejecții din ferma de vaci, și peste 2 MW de panouri fotovoltaice pe acoperișuri, cu baterii de stocare
În funcție de soluția pe care o stabilim împreună cu clientul, decidem ce senzori are nevoie sau lucrăm cu senzorii deja instalați în liniile de producție“, a explicat Rhodes.