Omer Tetik, director general al Băncii Transilvania (simbol bursier TLV), cea mai mare bancă din România, a raportat la Bursa de Valori București vânzarea a circa 95.000 de acțiuni
BCR s-a detașat în primul semestru (S1) ca lider în topul celor mai mari profituri de pe piața locală, fiind urmată în clasament de Banca Transilvania și BRD-SocGen.
Banca Transilvania, a treia bancă locală după active, cu circa 4 mld. lei cash în conturi, negociază preluarea subsidiarei locale a grupului austriac Volksbank, aflată la vânzare după
Banca Transilvania îi execută silit pe Dan Ioan Popp și Carmen Daniela Săndulescu, fondatorii dezvoltatorului imobiliar Impact (IMP), prin vânzarea pachetelor de acțiuni pe care aceștia
Banca Transilvania îi execută silit pe Dan Ioan Popp și Carmen Daniela Săndulescu, fondatorii dezvoltatorului imobiliar Impact (IMP), prin vânzarea pachetelor de acțiuni pe care aceștia
SIF Moldova (simbol bursier SIF2) și-a mărit pariul pe Banca Transilvania (TLV), deja cea mai mare investiție din portofoliu, plătind 80.567 lei pentru a achiziționa încă 32.500 de
Banca Transilvania, a doua cea mai mare bancă după active din piața locală, a cumpărat în luna noiembrie a anului trecut Bancpost - un jucător de top zece- de la grupul grecesc Eurobank
Mai multe grafice și tabele din domeniul Bursă&Fonduri mutuale Mai multe grafice și tabele din domeniul Bănci&Asigurări Materialul a apărut în ediția din 19 august 2020 a Ziarului...
Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, și Omer Tetik, directorul general al băncii, anunță astăzi, la ora 11.00, preluarea subsidiarei locale a grupului austriac Volksbank