Vânzările de autoturisme noi au urcat în primele cinci luni ale anului la aproape 60.000 de unități, în creștere cu 35% față de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Asociației
exportator din județul Cluj, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 921,3 mil. lei (201,6 mil. euro), mai mult cu 29% față de anul precedent, conform calculelor ZF pe baza datelor de la
Iubitorii de dinozauri sunt de toate vârstele, de la copii de 3 ani, până la părinți și bunici, acesta fiind principalul motiv pentru reușita de a depăși un milion de vizitatori.
Standard & Poor’s (S&P), cea mai mare agenție de rating al riscului de credit din lume, a revizuit perspectiva de la „stabilă“ la „negativă“ și a menținut ratingul de țară al României
În urma acestor deschideri, rețeaua totală a ajuns la 182 de restaurante, dintre care 111 unități KFC în România, patru în Republica Moldova și 19 în Italia.
Anul 2025 a venit cu multe vești, unele bune – listarea CrisTim la bursă, un an record pentru investitorii de la BVB, deschiderea unei porțiuni importante din A7 -, dar și cu multiple
Fondul Proprietatea (FP) a publicat în această seară pe bursă că prețul la care intenționează să vândă 2,6% din Petrom este de 0,275 lei pe acțiune, în scădere cu 6% față de închiderea