AFI Europe a cumpărat de la NEPI-Rockcastle birourile Floreasca Business Park, Lakeview, Aviatorilor 8 din București și City Business Centre din Timișoara contra sumei de 290 mil. euro
Lehel András, antreprenorul care, prin intermediul APC Universal Partner, operează în sistem de franciză patru centre Ambient, pariază pe afaceri de 89 mil. lei (19 mil. euro) pentru
Clinica Sante, una dintre cele mai mari rețele de centre private de analize medicale, și-a majorat nivelul afacerilor până la 147 mil. lei în 2020, plus 23% față de anul anterior, potrivit
Fiind evaluat la aproape 1,3 mld. euro, NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor și dezvoltator de centre comerciale din zona Europei Centrale și de Est, a intrat anul acesta în top
„Noi am putea să facem veritabile centre construite în jurul medicinei balneare, mai ales în contextul îmbătrânirii populației la nivel european“, spune Mihai Rohan, președintele patronatului
Synevo România, unul din cei mai mari jucători de pe piața de analize medicale, a ajuns la 16 laboratoare și 90 de centre de recoltare în 26 de județe din țară, potrivit datelor transmise
România are 54 de unități medicale care au aparate de testare PCR pentru diagnosticarea coronavirusului, dintre care 39 sunt spitale de stat, iar restul de 15 centre sunt operatori
Clinica Sante, una dintre cele mai mari rețele de centre private de analize medicale, a raportat în 2019 afaceri de 119 mil. lei, în creștere cu 24% față de anul anterior, potrivit
Comitetul național de vaccinare a transmis astăzi numărul de doze distribuit către cele șapte centre regionale de vaccinare, iar centrul din București a primit cele mai puține doze