OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie din România, a terminat primele șase luni ale anului cu vânzări de 17,2 mld. lei, cu 3% mai mici față de perioada similară a anului trecut, și
Mâine, pe 29 octombrie, OMV Petrom (simbol bursier SNP), singurul producător local de petrol și gaze, va publica la BVB raportul financiar aferent perioadei ianuarie-septembrie 2024
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cea mai mare companie din România după cifra de afaceri, și-a surprins plăcut investitorii odată cu raportarea rezultatelor financiare pentru T3/2024
De exemplu, Hidroelectrica s-a apreciat în ultimele cinci ședințe cu 2,9%, OMV Petrom cu 3,7% și Banca Transilvania cu 2,5%, toate trei participând la creșterea de 16 mld. lei cu numai
Din structura BET, de notat scăderile consemnate de BRD SocGen (-2,1%), MedLife (-1,6%), OMV Petrom (-1,6%), TeraPlast Bistrița (-1%) și FP (-0,75%), conform datelor BVB.
Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, a declarat vineri că securitatea aprovizionării rămâne prioritatea companiei în contextul perturbărilor de pe piață, precizând că grupul este
Prețul prin care Fondul Proprietatea a vândut 2,8% din Petrom, într-o tranzacție de aproximativ 764 mil. lei și în urma căreia Fondul iese din acționariatul celei mai mari companii
ZF a întrebat opt brokeri activi pe piața românească - reprezentând împreună circa 70% din rulajul zilnic al Bursei de Valori București - dacă văd sau anticipează vânzări de acțiun...
Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil de Explorare și Producție, a spus vineri că platforma Neptun Alpha din Marea Neagră va funcționa fără personal permanent
Alin Brendea, director general adjunct al societății de brokeraj Prime Transaction, consideră că OMV Petrom a raportat rezultate semestriale în linie cu așteptările investitorilor și