tehnologii au o rată de creștere a veniturilor de peste două ori mai mare decât companiile de pe ultimele locuri ale clasamentului, arată un studiu al companiei de consultanță și management
Horia Braun, CEO al Erste Asset Management, consideră că fondurile de obligațiuni în lei vor avea o performanță mai moderată în 2020 față de anul precedent întrucât riscurile pe care
Problemele de lichiditate, costurile operaționale tot mai mari, vânzările și cererea în scădere, deciziile de management inadecvate, precum și datoriile acumulate au dus la o creștere
noi, în special pentru export, potrivit Barometrului Industriei din România, realizat prin sondaj de compania de cercetare IRSOP Market Research & Consulting și Facultatea de Management
Echipele de management ale companiilor de telecomunicații RCS&RDS și Vodafone au decis în data de 3 decembrie 2014, în urma unor ședințe ale Consiliului de Administrație respectiv AGA
Compania RCS Management, vehiculul prin care antreprenorul Zoltan Teszari din Oradea controlează compania de cablu RCS&RDS, a înregistrat anul trecut un profit net de 53,9 mil. lei
Distribuitorul de materiale de construcții Arabesque, controlat de Cezar Rapotan, constructorul cu capital privat românesc Hidroconstrucția sau compania de transport Blue Air - Airline Management
Lidl lansează în România, Lidl Digital, un centru de excelență în IT ce va furniza soluții de e-commerce și management pentru platformele digitale ale retailerului german.
cele mai mari companii din portofoliul statului, nu este un eșec al proiectului CEO privat la stat, ci este încercarea statului de a demonstra că nu se poate, că la nivel de management