Sistemul e-Terra este reconstruit integral în Cloudul Guvernamental de echipele ANCPI, sprijinite de specialiști ai STS și ai Centrului Național Cyberint – structura specializată a SRI
Pentru a face față acestor provocări, fermierii au apelat la produse noi de protecție a plantelor, care acționează ca o pompă, extrăgând apa din sol pentru a le hidrata, și la soluții
Medicul Daniela Ionescu, fondatoarea a patru clinici ORL, cu afaceri de 3 milioane de euro anul trecut, vizează extinderea în noi orașe și pentru început va tatona piața din Craiova
Averea netă a populației s-a majorat în anul 2018, ajungând la 2.023 mld. lei (435 mld. euro), potrivit celui mai recent Raport asupra stabilității financiare publicat de BNR.
Compania E-Value International, care a fost înființată în anul 2014 pe piața locală de grupul elen de comunicații OTE și care oferă servicii de tip call center, a înregistrat pierderi nete
Impact a raportat o pierdere netă de 9,2 mil. lei în T3/ 2024, comparativ cu o pierdere netă de 4,4 mil. lei în trimestrul precedent și un profit de 26,8 mil. lei în T3/2023 și comparativ
Toate companiile participante la misiunea economică în Statele Unite sunt: Mahal Trade SRL, Web Win Group Net SRL, Coduck Brothers SA, Gemini Solutions SRL, Kineto Tech Rehab SRL, CBN
ale SNN aferenta celei mai recente raportări financiare precum și 10% din cifra de afaceri netă aferentă ultimei situații financiare anuale”, scriu reprezentanții Nuclearelectrica.