Commonwealth Bank din Australia și Wells Fargo, din Statele Unite ale Americii, au anunțat luni prima tranzacție internațională care a utilizat aplicația blockchain, transportând, astfel
Carbochim din Cluj-Napoca (simbol bursier CBC), prin care Viorel-Dorin Popovici, CEO și președinte, a vândut un pachet de 4,4% din acțiunile companiei pentru 3,3 milioane de lei, iar Carbo
Proiectul a fost implementat de un consorțiu condus de OMV Petrom Marketing S.R.L., împreună cu OMV Hungária KFT și OMV Slovensko s.r.o., în parteneriat cu Agenția Executivă Europeană
Rețeaua de 15 centre comerciale Winmarkt, controlată de grupul italian IGD, va fi condusă de Carlo Barban, actualul director financiar al companiei, care îl înlocuiește pe Antonio Di
Continental Autonomous Mobility Romania S.R.L., companie parte a grupului Continental care desfășoară în România activități de cercetare, dezvoltare, producție și integrare de tehnologii
Compania poloneză de transport feroviar de marfă PKP Cargo, privatizată prin listare pe bursă și la care acționar majoritar este statul polonez, vrea să se extindă prin achiziții în
România era în 2023 prima țară europeană unde este implementat robotul autonom NEO, în depozitul celor de la Maersk-IB Cargo din proiectul CTPark Bucharest West, iar acesta era în
proiectul gigantic ISHO din Timișoara - a câștigat premiul Antreprenorul Anului 2018 de la EY România și urmează să reprezinte România în cadrul competiției internaționale EY de la Monte Carlo
gigant ISHO din Timișoara – a câștigat premiul de Antreprenorul Anului 2018 de la EY România și urmează să reprezinte România în cadrul competiției internaționale EY de la Monte Carlo