Membrii TechAngels, cel mai mare grup de investitori privați din România care susține start-up-urile de tehnologie, au ajuns la 2,928 milioane de euro investiții cumulate în cursului
Subsidiara locală a grupului francez de tehnologie Atos va „temporiza“ în acest an angajările și se va uita spre candidați cu experiență și abilități în unele nișe din industrie, o
muncitori calificați în Asia de Sud și de Sud-Est, în condițiile în care regiunile respective capătă o importanță în creștere pentru lanțurile de aprovizionare cu semiconductori și tehnologie
Anul acesta ar trebui să fie unul mult mai bun pentru finanțarea startup-urilor de tehnologie, după ce 2023 a fost cel mai slab din ultimii aproape zece ani, așteptările optimiste bazându-se
Urmăriți azi de la ora 19 la emisiunea ZF IT Generation: Cum și-a propus start-up-ul local SalesOMMO să ajute prin tehnologie oamenii de vânzări și business development să facă vânzări
american Sequoia Capital, a intrat în consiliul de administrație al companiei irlandezo-americane Stripe, evaluat la circa 50 mld. dolari, care a deschis anul acesta un centru de tehnologie
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș a câștigat fonduri europene de 29,4 mil. lei (6,3 mil. euro) pentru reabilitarea, modernizarea și echiparea
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș a câștigat fonduri europene de 29,4 mil. lei (6,3 mil. euro) pentru reabilitarea, modernizarea și echiparea
Buran Venture Capital), specializat în furnizarea de soluții de equity și debt financing pentru companiile de software, pune la bătaie 50 milioane de euro pentru start-up-urile de tehnologie