Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, marți, la o dezbatere privind proiectul de descentralizare asupra căruia Guvernul își va angaja răspunderea, că există în mod real posibilitatea
La șase luni după primele sancțiuni occidentale contra Rusiei, rubla este la cel mai redus nivel din istorie, băncile rusești plătesc mai mult ca niciodată pentru finanțare în dolari
Într-un interval de șapte ani, împrumutul guvernamental a crescut de 11 ori, pornind însă de la o bază foarte joasă, în timp ce îmrumuturile acordate de bănci populației și companiilor
Curtea Constituțională arată că fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului trebuie să constituie o rezervă reală, folosită exclusiv în cazul perioadelor dificile, doar în ultimă
Investitorii de la Bursa de Valori București vor putea realiza și deal-uri cu produsele structurate, după ce Bursa va lansa o piață specială pentru tranzacțiile negociate cu aceste
Producătorul de sisteme de răcire pentru industria agricolă, auto și construcții RAAL Bistrița, cu clienți precum John Deere, Class sau AGCO și afaceri de peste 65 mil. euro în 2021
din Capitală, s-a delistat odată cu desființarea pieței RASDAQ, în loc să se transfere pe bursă, pentru că lichiditatea redusă a acțiunilor a făcut ca piața să nu reflecte valoarea reală